Constantin Noica despre ‚‚Mathesis sau bucuriile simple’’ sau cultura ca exces al vieții

Ca și Damascius, Noica îl vede pe unu peste tot, unu este felul de a fi al lui Dumnezeu și al lucrurilor, fără el n-ar fi lumea(una) și calculul. Ordonarea, schematizarea, cultura științei folosește unitatea, unificarea, pe unu, unu meritând elogiat. În istorie lucrurile care se sfârșesc, ne sfârșesc, evitarea sfârșirii este a sta, a sta pe loc, a redeveni unu, a nu te cheltui, de exemplu prin acte gratuite din care știm că nu obținem nimic, activând pur și simplu, ca și cum am obține ceva, dar știm că nu obținem. Sau marile probleme, precum moartea universului (pp. 56-57, 62-63, 69-70), prin care mă trag din curgerea istoriei, un răgaz de contemplare a unității universului ce va avea și un sfârșit. Unul definitiv sau pentru încă un început. Încă unul.

Lumen in mundo

‚‚Cultura crește din excesul vieții asupra ei înșiși…e adevărul nostru, e ordinea după chipul și asemănarea noastră’’

Cultura nu-i opusul vieții, ea este încă viață, este chiar excesul vieții, excesul biologiei, nu doar transfigurare a biologiei, ce pare să pună în centru tot biologia, nu cultura. Experiențele religioase au scos la iveală posibilitățile spirituale ale omului, experiența științifică posibilitățile sale culturale, cultura omenească este adevărul nostru, este ordinea construită de noi, este lumea omului, este omul însuși. Spiritul uman se caută pe sine în lucruri, astfel lucrurile din lume nu au înțeles dacă nu-l primesc de la spiritul omului, lumea nu este, dacă nu este și în spiritul nostru (pp. 13, 20-21).

‚‚Kant idealistul și formalistul trebuie dus mai departe pe planul vieții, până la exces’’

Noica prin paginile scrise își propune să ducă cititorul spre excesul ordonării, construirii, facerii lumii, dar vrea să-l facă să surâdă pe cititor, pentru…

Vezi articolul original 1.398 de cuvinte mai mult