ALEXANDRU MUȘINA

Ceea ce frapează dintru început, la lectura volumelor succesive ale tinerilor poeţi debutanţi în jurul lui 1960, este prospeţimea, în general, a primului volum, apoi apariţia unei distorsiuni, încercarea de a găsi o altă „voce” lirică, încercare care, la mulţi dintre ei, eşuează într-o retorică de împrumut, cu rare insule de poezie autentică. E cazul unui Ioan Alexandru sau Gabriela Melinescu.
Vezi articolul original 9.212 cuvinte mai mult
Comentarii recente