Nava Sall și pasagerul ei clandestin

„Uriașa cornee se puse în mișcare, iar corpul lucios, de pește, al Speranziei apăru deasupra lui. Era enormă, cel puțin de zece ori mai mare ca Sall, argintie și grațioasă, ținându-și pânzele pe jumătate deschise, aflată într-un echilibru perfect între cele două corpuri cerești. Tay respiră adânc, întipărindu-și în trup mirosul lui Sall. Dacă ajungea pe Speranzia, acesta nu avea să-i ceară eliminarea, pentru că l-ar fi recunoscut ca membru al echipajului lui Sall. Asta avea să-l ajute să câștige timp. Apoi avea să intervină și Remi. Totuși, se putea aștepta ca Alexander să-i facă probleme și să nu accepte comanda altcuiva atâta timp cât Adra Rahven mai era în viață. Se gândi intens la asta căutând variabile printre filamentele întinse de univers în jurul lui Sall.”

Ana-Maria Negrilă

O luă printre tufișurile cu frunze lungi și tăioase îndreptându-se spre exteriorul cavernei. Acolo se aflau torul și cabinele echipajului, doar că nu erau încă gata. Totuși, era mai bine să stea acolo decât în zona de hrănire a lui Sall. Se folosi de vizorul costumului pentru a-și face loc prin vegetație. Pădurea nu era deasă, copacii aveau trunchiuri plăpânde, iar vizorul le arăta de un violet puternic, punctat de petece de un roșu aprins. Pereții exteriori ai cavernei erau reci și întunecați, acoperiți de o platoșă chitinoasă ce semăna de la apropiere cu roca cenușie. Existau însă și fâșii galbene în locurile unde plăcile se uneau în apropierea ieșirii.

Se apropie de zona locuibilă, zâmbind ușor. Eronn îi spusese să nu vină acolo, dar sigur că el nu îl ascultase. Voia să vadă cu ochii lui cum arăta pe interior o navă ca Speranzia și, cum ar fi fost…

Vezi articolul original 2.513 cuvinte mai mult