fata noptii

revista blogurilor

TEATRU

Mai înspre vremea când Noul Teatru începuse a lua locul Vechiului
Teatru al Greciei antice, devenind o nouă orientare acum și pentru teatrele europene, Plutarch(45-125A.D) revine cu o critică accerbă asupra scrierilor și talentului deadreptul vulgare în exprimare a lui Aristofan. Cercetătoarea și translatoarea operei lui Aristofan, Norma Miller, care traduse din greaca veche, de pe papirus, din comediile lui Aristofan, dovedește în scrierile sale faptul că,
Aristofan era și un strălucit poet, poate unul imediat după Homer.
– Revenind la perioada acelui Teatru Vechi, se afirmă
faptul că între perioada secolului al V-lea și al IV-lea, adică timp de un secol,
teatrul antic grecesc trece printr-o mare transformare, care de fapt nu este
altceva decât un rezultat al schimbărilor social politice ce au avut loc, așa cum
aminteam mai sus. Războaiele Atenienilor cu Spartanii, dublate din plin de
cuceririle lui Alexandru Macedon, aveau să schimbe fața lumii.

Poezia

peter-lewicki-Wfh650C1OHU-unsplash

Câteva adevăruri din lumea Teatrului
1

-Se apreciază, chiar foarte unitar din partea criticii teatrale, a celor
ce studiază și au studiat istoria precum și evoluțiile teatrului de-alungul
veacurilor, faptul că acesta reflectă schimbările ce caracterizează
sistemele sociale la un moment istoric dat. Teatrul este o oglindă a societății
redată de dramaturgi și pusă in scenă de actori, oglindindu-se aici
viața însăși, cu toate cele aparținătoare prezentului, trecutului
precum și despre orientările spre viitor. Se știe că dintre toate genurile de arte, arta teatrală este cea mai complexă, devenită o sinteză adunând in scenă genurile mai multor arte; tocmai aci se află valoarea acestuia precum și efectele benefice aduse asupra înaintării culturii în general!
De asemenea, pe lângă faptul că este un luminător viu al societății omenești,
cu direcții înspre înălțarea educației, moralei, credinței și civilizației umane prezente, teatrul vestește nevoile de viitor ale societății, deșteaptă simțul frăției între cetățeni…

Vezi articolul original 2.439 de cuvinte mai mult

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la octombrie 2, 2019 de în Uncategorized.

pagerank

Fatanoptii.wordpress.com Pagerank

Statistică

  • 11.009 hits

23.06.2014

Flag Counter

Arhive

Follow fata noptii on WordPress.com
%d blogeri au apreciat: