Între prima dată și acum, doar ruine

Deverra

Se spune că prima dată nu se uită niciodată. Și chiar așa e. Cum să uiți clipa în care viața palpită a schimbare și un văl de mister se surpă în fața ta? Cum să uiți emoția pe care doar unicitatea momentului ți-o poate dărui? Cum să uiți momente fără să uiți de tine?

În una dintre ultimele ierni ale secolului al XX-lea, am avut parte de o prima dată fascinantă. Era prin anul 1998 sau 1999, într-o vacanță de iarnă cu noiane de zăpezi aproape cât mine de înalte, drumuri blocate și trotuare pe care oamenii circulau doar în șir indian, unul câte unul, ca pe potecile ce șerpuiesc prin munți.

Înfofolită în haine pufoase și cu o căciulă tricotată, care îmi dezvelea doar ochii și nasul, căciulă pe care o avea orice copil român care a copilărit în anii `90, ca de astronaut cu coadă de elefant și…

Vezi articolul original 482 de cuvinte mai mult

Reclame