„Nu s-a întâmplat nimic. Timpul nu-şi mai aminteşte cum e să iubească.
Rătăcind în bezna unei palme strânse, o minune s-a stins.”
Nu s-a întâmplat nimic. S-a stins o vrajă.
Timpul şi-a agăţat poalele în ghimpii uitării, s-a învârtit o vreme în loc şi-apoi a căzut. Toate clepsidrele s-au spart şi cioburi s-au amestecat cu secunde cândva preţioase.
Plaje cu nisip sclipitor dorm adâncite într-o noapte fără sfârşit.
Liniştea bubuie asurzitor în timpane.
Flăcări îngheţate refuză să se stingă în suflarea tăcerii.
Pescăruşii îşi cer strigătele înapoi, marea îşi adună dantelele şi încearcă să le cârpească.
Îngeri în veşminte cernite bat la ceruri golite de stele.
Nu s-a întâmplat nimic. Timpul nu-şi mai aminteşte cum e să iubească.
Rătăcind în bezna unei palme strânse, o minune s-a stins.
Comentarii recente