fata noptii

revista blogurilor

Retragerea din Siria, o „lebădă neagră“ marca Donald Trump

„Dincolo de Siria și Afganistan, cel mai alarmant aspect al ultimelor zile ține de demisia secretarului Apărării, James Mattis, ultimul supraviețuitor al așa-numitei „axe a adulților“. Plecarea sa are legătură imediată cu răzgândirea intempestivă a președintelui în privința strategiei americane din cele două teatre operaționale, însă fondul dezacordului s-a depus strat cu strat, consolidându-se semnficativ pe parcursul celor doi ani de mandat. Mai mult însă, conflictul mocnit și distanța dintre Mattis și Trump se amplificaseră în ultima jumătate de an.”

Civitas Politics

Octavian Manea a realizat o analiză asupra retragerii americane din Siria

Decizia de retragere din Siria plutea de multă vreme la Casa Albă. Cel puțin la nivelul președintelui. Donald Trump a vorbit frecvent despre acest lucru în prima jumătate a anului 2018. A fost o temă recurentă în timpul mitingurilor sale electorale, dar și în poziționările sale publice. De exemplu, în conferința de presă din 3 aprilie ținută la Casa Albă alături de președinții celor trei state baltice, Trump declara despre Siria: „Vreau să ieșim. Vreau să aduc trupele acasă. Vreau să încep să reconstruim națiunea noastră“. De remarcat formularea care pare extrasă cu penseta din vocabularul Administrației Obama, cea care și-a motivat permanent predispoziția de dezangajare din Orientul Mijlociu prin nevoia de “nation building at home”. Nuanțe similare au fost folosite chiar pe 20 decembrie, când Donald Trump anunța pe Twitter retragerea din Siria: „Time to come home…

Vezi articolul original 2.640 de cuvinte mai mult

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la februarie 1, 2019 de în Civitas Politics şi etichetată , , , , , .

pagerank

Fatanoptii.wordpress.com Pagerank

Statistică

  • 10.651 hits

23.06.2014

Flag Counter

Arhive

Follow fata noptii on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: