Travesti – Mircea Cărtărescu

Cărtărescu, prin stilu-i claustrofobic, reunește, printr-un act cathartic, cele două diegeze (cea a prezentului și cea a amintirii) într-o tabără de studenți, la Budilă, un loc misterios, atavic cu împrejurimi parcă smulse dintr-un film tarkovskian. Tânărul Victor, factorul contrastant în decorul vulgar-școlăresc al taberei, trăiește mereu la limita dintre realitate și vis. În desele sale derapaje în oniric, autorul intervine precum un neuro-chirurg, cu întregul său arsenal de instrumente stilistice, deschizând sub picioarele cititorului o lume dantelată mirosind a mister.

Prima mea întâlnire textuală cu Mircea Cărtărescu s-a consumat în urmă cu foarte mulți ani, într-o perioadă de tranziție (de mentalitate) în care tot ceea ce însemna literatură se încadra într-un registru abstrus. Având un titlu sclipitor, de un marketing ales, De ce iubim femeile a fost cărțulia care m-a ademenit și care m-a inițiat (așa credeam eu la acea vreme) în lumea cărtăresciană. Nici pomeneală! Consumând acum din consistenta proză a autorului sus-numit, realizez cât de divergentă și disidentă este percepția mea vizavi de scriitura sa de atunci – cea cu care am început -, și cu cea de acum, aici referindu-mă la Orbitor, Nostalgia or Travesti.

Dacă De ce iubim femeile a fost o experiență mai mult ludică, fără prea mari implicații senzoriale (dacă stau bine și mă gândesc, doar ultima pagină a cărții mi-a rămas, încă vie, în minte), am continuat cu Nostalgia, pe care…

Vezi articolul original 473 de cuvinte mai mult