Fata strainelor ploi
„Astazi calatorim spre aceeasi cetate pe carari paralele, tu cu pasi iuti ravasind colbul uitarii, eu cu pas ratacit printre stele raspandind stralucire de moarte…
Ieri eram doi, azi sunt doar fata străinelor ploi, căutând iertarea Luminii ce sălășluia odinioară în noi…”
@fata de fragi
Te știam, găseam urma gândurilor tale în fiecare dimineață așezată lângă răsărit, ca un sarut pe o ceașcă de cafea aburindă din care îmi adăpam visele.
Nu e nicio îndoială, te știam, făceai parte din viața mea de zi cu zi. Ne țineam de mana si uitam de foame si sete cautand taramul unde visele nu stiu sa moara.
Știam că trebuie să am grijă de tine, că oricât de puternic ai fi părut in fata celorlalti te topeai în brațele amurgului de dorul meu.
Îți lăsai visul să adoarmă lângă ușa nopților mele iar eu îl întindeam pe așternutul sufletului, deschideam meticulos fiecare nasture al straielor de muritor și mi te înscăunam zeu. Aveai la îndemână astrele și miezul pământului, mi te strecurai până în străfundul gandurilor și apoi priveai cum stelele îmi ardeau în trup întunecări.
Te știam, te-așteptam în fiece seară cu ochii întredeschiși, nu puteam adormi…
Vezi articolul original 50 de cuvinte mai mult
pagerank
Comentarii recente