Trăiască-ne neamul, să ne trăiască!

„Se zice că noi, rumânii, avem nişte inconfundabile talente: să ne furăm căciula, să ne tragem preşul de sub picioare, să ne facem troacă de porci avînd pretenţia mai apoi ca lumea să nu ne vadă altfel decît drept buricul neprihănit al pămîntului. Tocmai de-asta n-aş pica iar în păcatul acuzei doar de dragul ei, n-aş mai înfige şi eu încă un cui, chit că nădufu-i mare. Ştiu, înghiţim, înghiţim sau crăpăm, trăiască-ne neamu’, să ne trăiască!”
@Flavius Obeada

Genunchiul Lumii

Sunt perioade de timp (nu doar zile în „cazul” de faţă!) cînd am senzaţia că mi-am luat şosetele invers sau pe dos, că vorbesc alte limbi decît ale celor din jur sau că sunt cel puţin saşiu. E starea aia cînd ai impresia că vocile „ambianţei” sunt date prea tare, că neînţelegerea (a se citi nesimţirea) unora îţi este destinată exclusiv. Şi îţi zici, naiv: ce naiba mă fac cu ei? Ce faci cu omul căruia pe o ureche-i intră şi pe alta-i iese – cu neuronalele-i amînări, bineînţeles!? Sau cu acela care, musai trebuie s-o întoarcă şi s-o sucească ca să rămînă-ncrăci? Cu ăla care-o lasă moartă-n păpuşoi, doar-doar o să treacă oricum, fiindcă merge şi-aşa? Dar cu cel care ţi-se joacă-n dispreţ cu nervii şi cu voinţa, ba poate şi cu viaţa uneori, numai să-ţi iei cîmpii? Sau cu ăla care-ţi scuipă vorbe şi-ţi molfăie (sau sforăie şi…

Vezi articolul original 297 de cuvinte mai mult