Cuvinte adăpostite în Univers
„Acolo, o aştepta el. A tresărit. Pe braţe purta un frumos aşternut. I l-a dăruit. L-au întins peste litiera ce părea că-i cuprinde fără suflare şi se lăsau învăluiţi în tonul cuvintelor aşezate ordonat de către Bătrânica Palidă. Zâmbeau. Erau fericiţi. A cuprins-o în braţe şi i-a arătat colţul în care bătrânica îşi lăsase micuţa semnătură.
Cu emoţie în glas, a şoptit suav: ”Luna”. Şi de atunci, Luna, Bătrânica Palidă îi veghea pretutindeni şi le scria dragostea în cuvinte catifelate de dor şi dorinţă.”
@Denisa Aricescu
Norii se mutaseră într-o încăpere din sticlă, ploaia respira greoi şi-şi lungea trupul de-o parte şi de cealaltă a camerei din cristal. Între timp, Soarele îşi găsise o nouă locuinţă. Prezenţa lui o lumina, ferestrele erau larg deschise către partea din spre strada pavată, iar mare parte din zi făcea ca Soarele să-şi transpună zâmbetul pe feţele oamenilor, privindu-i neîncetat.
Noaptea, el, îşi găsea liniştea în gândul literelor aşezate în poveşti de iubire ale sufletelor pereche. Se cufundă în visări şi lasă stelele să-l eclipseze în tainele cuvintelor prelinse din sertarele arborilor parfumaţi în care erau ascunşi oamenii de ciocolată.
Se odihnea, gândurile nu-i dădeau pace, timpul îi aducea toamna aproape, iar el îşi amintise de povestea Fetiţei Reale şi a Băieţelului Destin, poveste pe care o va păstra an de an aproape de inima lui.
Soarele o cunoscuse mai întâi pe Fetiţa Reală, într-o după-amiază de duminică, la marginea…
Vezi articolul original 1.063 de cuvinte mai mult
pagerank
Comentarii recente