Poetul, rănit ca o pasăre

dan moldovan

Probabil nu l-aţi remarcat dar zilnic alunecă pe lângă zidurile din centrul oraşului, ca o umbră tăcută. Uşor înclinat spre dreapta, cu o mână care aproape mătură trotuarul, pare o pasăre rănită care se duce să moară, atrăgând după ea, cu o ultimă sforţare, ipoteticul prădător care îi vânează puii.
Aşa se prelinge poetul, acum trecut de 60 de ani, cândva tânăr şi aproape admirat, acum doar uşor trecut şi aproape uitat.
Are un loc preferat unde îşi soarbe zilnic cafeaua, uneori singur, adesea cu vreun prieten care frecventează localul ăsta la modă, împreună dezbătând soarta incertă, ingrată, nebuloasă a poeziei şi a poeţilor de pe malul Someşului.
Astăzi e mai trist decât de obicei. Ochii săi verzi, abia licăresc, un rictus îi saltă uşor colţul drept al gurii, un nor pare să-i traverseze chipul pământiu. Cu siguranţă, cetatea e într-o stare decadentă, spune poetul, sorbind cu grijă din…

Vezi articolul original 152 de cuvinte mai mult