În raiduri sociologice
de interviuri telecomandate
mă plimb pe uliţe lungi
şi netede ca oglinda.
N-apuc să văd îndestularea
căci neistovită, pasărea sărăciei,
în cântările ei neoficiale,
se stabileşte la gura cârciumei din sat.
Un copil cu maleta albastră trasă peste urechi
cu pantalonii rupţi pe-un crac
cerşea cu ochii proptiţi-ntr-o căutătură
o mână de ţigări
sau măcar doi biştari, de o cafea mică.
Îi zic că nu-i dau
îl întreb de mamă şi de tată,
de fraţi, de surori,
şi-i întind mâna protectoare.
Se uită la mine căpiat
şi-mi cere iarăşi bani.
Colţul bodegii răsună
de alte trei glasuri firave
ce râd şi chicotesc, înţelenite,
de noi şi de toate.
Sătul de reprezentaţia fără plată
o goneşte jigărit ca un câine
şi fug împreună
vânaţi de vedenii şi frici.
Nu ştiu ce e mai rău
că lumea zace-năuntru moartă
sau că afară nu mai mişcă nimic.
Mă uit peste…
Vezi articolul original 9 cuvinte mai mult
Multumesc fata a noptii!
ApreciazăApreciază
Onorata…
ApreciazăApreciază