Agonizează toamna-n Apuseni
pe tâmple se adună iarăşi ceaţa
nu-s flori, doar iarbă neagră şi licheni
abia mai pâlpâie prin râuri viaţa.
Precum un văl, mai trist decât bocitul,
se-aşterne negura în plină zi
atâta linişte-i acum aici iubito
încât îmi pare rău că voi muri.
E tristă toamna asta cenuşie, stearpă,
apăsătoare ca păcatul cel dintâi
gem Apusenii, plâng de-atâta jale
iar tu iubito, ai uitat să vii.
Blog la WordPress.com. Tema: Suburbia de WPSHOWER.
Comentarii recente